Seminarii de formare continuă pentru preoți în anul 2017

607
Departamentul Educațional pentru Formare Continuă și Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului deschide o nouă serie de seminarii de formare continuă destinat clericilor din Arhiepiscopie. Întâlnirile vor debuta pe 15-17 mai a.c. cu seminarul „Pastorația în situații de criză (divorț, doliu și boli în stadiul terminal)”, care va avea loc la Mânăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, și vor continua cu alte seminarii având ca teme „Pastorația persoanelor dependente”, „Pastorația copiilor și tinerilor”, „Proiecte de economie socială în parohie” și „Comunicare media”.
Seminariile de formare continuă au o durată de trei zile și se adresează preoților din cuprinsul Arhiepiscopiei Sibiului.
„Feedback-ul foarte pozitiv pe care l-am primit din partea preoților participanți la seminariile de formare continuă organizate de Arhiepiscopia Sibiului anul trecut ne-a determinat să continuăm și să diversificăm tematica întâlnirilor formative. Punerea în centru a unor teme de actualitate pastorală, oferirea cadrului propice pentru demararea unor discuții constructive și formative și a împărtășirii de experiențe, precum și cooptarea unor specialiști în domeniu, toate acestea au fost elementele de care am ținut cont în organizarea seminariilor de formare continuă”, a declarat Alexandru Dădîrlat, coordonatorul Departamentului Educațional de Formare Continuă și Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
Seminariile de formare continuă se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Pentru detalii referitoare la aceste seminarii, accesați: