Sfințire de biserică la Brașov

3402

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a sfințit duminică, 14 octombrie, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din cartierul Triaj al Municipiului Brașov. Locașul de cult ridicat în perioada 1990-2018 este pregătit pentru pictură și a fost târnosit la exterior cu Sfântul și Marele Mir, iar la interior ierarhul a târnosit Sfânta Masă și a sfințit zidirea cu aghiazmă. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, cei doi parohi ai bisericii, Ion Manea și Mihail Cătălin Sicoe, preotul pensionar Andrei Sicoe, precum și numeroși slujitori ai sfintelor altare.

După slujba de târnosire a urmat Sfânta Liturghie la noul altar sfințit. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Brașov. Credincioșii au umplut biserica în această zi de mare sărbătoare pentru comunitatea brașoveană, iar mulți dintre ei s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de credincioși au fost prezente autoritățile locale și județene, precum și numeroși oaspeți.

În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care se prezintă Pilda Semănătorului, iar mai apoi a vorbit despre viața și minunile Cuvioasei Parascheva, ocrotitoare a noii biserici din cartierul brașovean Triaj, sfânta sărbătorită în 14 octombrie care adună an de an sute de mii de pelerini la Iași.

„Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Semănătorul este Dumnezeu, Cel care trimite Cuvântul Lui către oameni. Oamenii primesc Cuvântul în funcție de credința lor, care este un dar de la Dumnezeu, dar și un act liber, un act de voință. În funcție de credința noastră vor fi și roadele noastre. (…) Cuvioasa maica noastră Parascheva este ocrotitoarea acestei sfinte biserici și după ani și ani de muncă, iată că s-au finalizat lucrările la acest minunat locaș de cult, cu ajutorul acestei mari sfinte a Bisericii noastre”, a subliniat ierarhul.

Mulțumirile comunității din Brașov-Triaj au venit prin cuvântul rostit de pr. Ion Manea care a amintit eforturile depuse încă din primul an după căderea comunismului de a ridica aici această măreață biserică, prin truda preotului pensionar Andrei Sicoe.

La final ierarhul a oferit acte de cinstire ctitorilor și binefăcătorilor locașului de cult. Credincioșii au avut posibilitatea să se închine în Sfântul Altar și să cinstească un veșmânt de la racla cu moaștele Sfintei Parascheva de la Iași, precum și racla în care se află capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.