Sfințire de troiță la Cisnădie

2019

La Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost sfințită o troiță ridicată în curtea instituției prin jertfa mai multor donatori care au dorit să rămână anonimi. Slujba de sfințire a fost oficiată miercuri, 29 martie, de preotul Nicolae Rusu de la Parohia Sibiu-Inferior VII şi de părintele Cătălin Crișan de la Parohia Cisnădie IV. Cu această ocazie s-a săvârşit şi o slujbă de parastas pentru toţi beneficiarii centrului şi ostenitorii trecuţi la Domnul. Cele 50 de persoane beneficiare ale centrului dar şi personalul angajat au primit daruri din partea celor doi preoţi constând în dulciuri şi felicitări alcătuite de copii Centrului de Cateheză „Moştenitorii ortodoxiei” de la Biserica „Sfânt Treime” din Cisnădie cu ocazia venirii primăverii. La slujbă, alături de doamna director Ana Tincu şi personalul care se ocupă de bolnavi au participat mai mulţi invitaţi de la Consiliul Judeţean din Sibiu precum şi alţi prieteni de suflet ai celor aflaţi aici.