Simpozion la Sibiu despre contribuția Franței la Marea Unire

450

Biblioteca Județeană  „ASTRA” din Sibiu a găzduit joi, 1 noiembrie, deschiderea Simpozionului internațional „Franța, o inimă care a bătut pentru Marea Unire”, un eveniment organizat de mai multe instituții sibiene în parteneriat cu Academia de Științe, Litere și Arte din La Rochelle, Franța.

Simpozionul are loc în perioada 1-2 noiembrie și în cadrul lucrărilor sunt evocate personalitățile franceze care au contribuit la făurirea României Mare, între care generalul Henry Berthelot ocupă un loc aparte.

Programul de la deschiderea simpozionului a cuprins cuvântările de bun-venit ale gazdelor, momente artistice oferite de corul Reuniunii de Cântări Române din Săliște, de corul „Floare de Bujor” din Gura Râului, județul Sibiu, precum și de o elevă a Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu.

La ceremonie a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, membru corespondent al academiei amintite. Ierarhul care a rostit un cuvânt de felicitare și de binecuvântare pentru participanți și pentru oaspeții de la academia franceză amintită.

„Sunt prezenți la Sibiu patru membri ai academiei franceze care au expus prelegeri și conferințe în legătură cu evenimentele care au avut loc în istoria noastră, evenimente la care au participat și personalități din Franța. Aceste expuneri au fost foarte antrenante și s-au alăturat expunerilor profesorilor noștri și ale directorilor de arhive din Sibiu, Cluj și Iași. Toate acestea au prezentat evenimente legate de Marea Unire și activitatea generalului Berthelot le-a împlinit aici în și pentru România”, ne-a spus IPS Mitropolit Laurențiu

Colaborare academică

Manifestările se întind pe parcursul a două zile, la Sibiu și Săliște, iar în program sunt cuprinse comunicări științifice ale invitaților din Franța, ale invitaților din mai multe orașe din țară, precum și momente artistice organizate la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu.

„Acest simpozion este o ilustrare magnifică a legăturilor istorice care unesc cele două țări, Franța și România, pentru că toate comunicările științifice au subliniat istoria relațiilor dintre cele două țări în timpul primului război mondial, rolul pe care l-a jucat generalul Henry Berthelot în acea epocă și primirea frumoasă pe care a avut din partea poporului român, mai ales aici, în Sibiu, unde generalul a mărturisit că a fost impresionat de ospitalitatea oamenilor. Există o colaborare fructuoasă între Academia de La Rochelle, care datează din 1732, și Sibiul cultural și universitar. Am venit cu mare plăcere aici, la Sibiu și sperăm că legăturile noastre cu România se vor fortifica în viitor”, ne-a spus acad. Pascal Even, președintele Academiei de Științe, Litere și Arte din La Rochelle, Franța.

În ultima zi a simpozionului va fi dezvelită o placă comemorativă în orașul Săliște la un secol de la vizita generalului Henry Berthelot în localitatea sibiană.