Simpozion la Sibiu despre patrimoniul cultural național

677

În perioada 22-24 noiembrie sunt în desfășurare la Sibiu lucrările Simpozionului național „Patrimoniu cultural înainte și după Marea Unire”. La deschiderea lucrărilor a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Lucrările simpozionului se desfășoară în Pavilionul Muzeal Multicultural al Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului, unde participă directorii din cadrul Direcțiilor Județene de Cultură și Patrimoniu Național din întreaga țară, precum și reprezentanții instituțiilor partenere în organizarea evenimentului: Direcția Județeană de Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, Arhiepiscopia Sibiului, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Sunt prezenți la Sibiu și reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, precum și ai altor instituții de cultură din țară.

În deschiderea lucrărilor IPS Mitropolit Laurențiu le-a adresat participanților la simpozion un cuvânt de binecuvântare și a subliniat rolul deosebit al conlucrării dintre instituțiile de cultură și Biserică pentru conservarea, renovarea și promovarea obiectivelor de patrimoniu religios și nu numai.

„Avem o responsabilitate egală față de monumentele istorice, dintre care o foarte mare parte aparțin patrimoniului religios. Sunt monumente istorice religioase care n-au fost separate de toate celelalte, pentru că există foarte multe conexiuni atât din punct de vedere istoric cât și arhitectonic între monumentele pe care le ocrotiți și gestionați în cadrul direcțiilor dumneavoastră și aceste monumente ale spiritualității creștine, ale acestei tradiții bimilenare a creștinătății”, a subliniat ierarhul.

Referate de specialitate

Mesaje de bun-venit au venit și din partea Consiliului Județean Sibiu, prin vice-președintele Marcel Luca, din partea Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului, prin directorul adjunct Ovidiu Baron și din partea directorului Valentin Delcă al Direcției Județene de Cultură Sibiu.

 În cadrul simpozionului sunt prezentate mai multe referate despre patrimoniul cultural. Amintim câteva dintre titluri: „Protejarea patrimoniului cultural după aderarea României la UE. Legislație și instituții-studiu de caz: Municipiul Alba Iulia” (Matei Drîmbărean), „Patrimoniul cultural național prin imagini istorice ale orașelor” (Anda-Lucia Spânu), „Colecțiile Bibliotecii Brukenthal între moștenire istorică și responsabilități patrimoniale” (Constantin Ittu), „Restaurări de succes ale unor monumente istorice din județul Neamț” (Rocsana Josanu), „Memoriale dedicate soldaților germani în apropierea orașului Sibiu” (Adrian Stoia).

 Participanții au posibilitatea să viziteze și o expoziție de fotografii cu monumente istorice din județul Mureș și imagini ale proiectelor culturale din Anul Centenar desfășurate în această zonă a țării.