Singura biserică din Sibiu ocrotită de Sfânta Parascheva a primit un veșmânt de la racla cu moaștele Sfintei Parascheva de Iași

896

La Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Sibiu-CFR Triaj a fost adus un veșmânt de la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Veșmântul a fost oferit comunității parohiale din Sibiu cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, iar la sâmbătă, 9 martie, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a venit la biserica sibiană și a oficiat slujba Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, în prezența preoților și credincioșilor de la această biserică.

„Am dorit foarte mult să avem un veșmânt de la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, mai ales că suntem singura biserică din Sibiu ocrotită de Sfânta Parascheva. Am făcut această solicitare la Iași din 2017 și suntem foarte bucuroși că am adus acum veșmântul. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu pentru că a venit în mijlocul comunității noastre în ziua când am adus veșmântul și pentru că a sfințit racla în care am așezat acest odor”, ne-a spus parohul bisericii, părintele Bogdan Bunescu

La finalul slujbei religioase, IPS Mitropolit Laurențiu le-a vorvit celor prezenți despre Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, despre mijlocirea ei înaintea lui Dumnezeu pentru cei care o cinstesc, iar mai apoi i-a îndemnat să parcurgă perioada Postului Mare în rugăciune și cu fapte bune.

foto: arhid. Adrian Ursu