Slujire arhierească la Biserica „Sfântul Nicolae” din Râșnov, județul Brașov

979

În Duminica a 28-a după Rusalii, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din orașul Râșnov, protopopiatul Bran-Zărnești, județul Brașov, fiind înconjurat de un sobor de preoți, din care au făcut parte părinții: Cornel Pușcariu, Dorin Șerban, Dorin-Silviu Giurgiu, Ionuț-Adrian Pâtea precum și părintele profesor Ion Libianu.

De asemenea a fost prezent și părintele Cătălin Dumitrean, redactor-șef al redacției din Sibiu a postului de radio „Trinitas”, care a adresat câteva cuvinte de folos duhovnicesc celor prezenți.

Într-o biserică încăpătoare și primitoare, unde alături de primarul orașului au venit un număr mare de credincioși pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească, la care răspunsurile liturgice au fost date de corul acestei biserici, o bună parte din cei prezenți printre care și mulți copii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul a făcut referire pentru început la Sfinții Strămoși pe care Biserica îi cinstește în această Duminică, amintind de Patriarhul Avraam, care bătrân fiind, fără copii, a ascultat fără cârtire de Dumnezeu părăsind locul în care se afla și a plecat cu toată averea într-o țară îndepărtată, necunoscută, numai pentru că așa îi spusese Dumnezeu. Așa cum proorocii și toți cei din Vechiul Testament care au avut dragoste, au fost credincioși lui Dumnezeu și trăiau cu nădejdea venirii lui Mesia, Care avea să întemeieze Împărăția cerurilor, așa și noi astăzi trebuie să ne manifestăm cu mai multă dragoste față de Dumnezeul nostru, față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a venit pe pământ, aici printre noi și S-a jertfit pentru a noastră mântuire. Apoi Preasfinția Sa a vorbit despre parabola Cinei cele mari, cum mai este cunoscută pilda acestei duminici, observând că o parte din cei chemați n-au fost sinceri, refuzând invitația pe motive false, căci cum poți să mergi seara (cina se servește seara) să-ți vezi pământul cumpărat (n-ai ce vedea noaptea), sau să vezi ce boi ai cumpărat, sau să lași femeia și să onorezi invitația, căci cu acesta vei trăi toată viața. Mântuitorul Hristos este Cel care ne cheamă la această comuniune cu El, ca să ne împărtășim din dragostea Sa cea dumnezeiască pe care să o aveam și noi oamenii unii față de alții. Prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru care este necesară o pregătire printr-un post trupesc dar și prin faptele credinței: iertarea, milostenia, facerea de bine, vorba bună, lipsa mâniei, a urii dintre noi, putem să fim prezenți la Cina Euharistică împărtășindu-ne din darurile dumnezeiești pe care ni le oferă în dar Dumnezeul nostru.

„Mulțumim Înaltpreasfințitului nostru Mitropolit Laurențiu care a binecuvântat ca astăzi să vin pentru a ne ruga împreună în Biserica aceasta care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Nicolae, o Biserică frumoasă, o Biserică cât o Catedrală, și care vă trimite Arhierești binecuvântări, preoților slujitori și credincioșilor  care veniți și vă rugați aici. Sfintele sărbători  să le petreceți cu pace, cu bucurie. La mulți și binecuvântați ani”, a încheiat cuvântul Preasfinția Sa.

A vorbit apoi părintele Cornel Pușcariu, venit de puțin timp în această parohie și primit cu căldură și bucurie de credincioșii acestei parohii, care a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru acest mare dar. Dar din partea Înaltpreasfințitului nostru Mitropolit Laurențiu Streza pentru că a binevoit să trimită în mijlocul acestei parohii pe Preasfințitul Ilarion Făgărășanul pentru a sluji împreună. A mulțumit de asemeni și părinților care au participat la Sfânta Liturghie și tuturor credincioșilor prezenți. Părintele Cornel a oferit în dar din partea comunității Preasfinției Sale o icoană pictată cu Maica Domnului, căci aceasta este ocrotitoarea mănăstirii de metanie a Părintelui Episcop, și un toiag care este un simbol al demnității pe care îl are un Episcop, dar și „un sprijin pe care îl aveți necondiționat din partea celor două parohii I, II Râșnov și a întregului oraș. Ori de câte ori Biserica are nevoie; suntem un sprijin și suntem alături de dumneavoastră în activitatea și în misiunea arhierească la care a-ți fost chemat. Sărutăm dreapta și vă mulțumim”, a încheiat părintele Pușcariu.

Părintele Episcop a miruit la sfârșit pe toți cei prezenți, care au avut posibilitatea a se închina cu această ocazie și la icoana Sfântului Efrem cel Nou.

Autor: ierod. Ciprian Păsărică