Slujire arhierească la Făgăraș

476

În Duminica Floriilor, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a liturghisit în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Făgăraș-Unitatea militară 01041, alături de protopopul de Făgăraș 1, Marius Corlean și preoții militari Gherasim Frățilă și Ioan Popa. Au participat un număr mare de credincioși, dornici să asiste la o slujbă arhierească.

În cuvântul de învățătură ierarhul a subliniat faptul că înviind pe Lazăr, Mântuitorul arată cu fapta, ceea ce spusese Martei, că El este Învierea și Viața și Stăpânul Atotputernic al vieții și morții. De altfel, PS Ilarion s-a referit la cele trei învieri din morți săvârșite de Domnul Hristos. Minunea învierii fiicei lui Iair, unde Hristos a mers să o învieze și nu a zis nici un cuvânt, numai a apucat-o de mâna ca să pună în ea putere. Aceasta reprezintă pe omul care din slăbiciunea firii omenești, fiind biruit, cade în cursele păcatului, iar păcatul este ascuns (în minte), în casă, nu este făcut cunoscut în lume. La minunea învierii fiului văduvei din Nain, acesta este adus pe pat, afară din cetate și închipuie pe cel care a făcut păcatul cu lucrul, s-a îndulcit pe sine, dar nu în taină, ci de față în mijlocul cetății și în văzul tuturor. În sfârșit la învierea lui Lazăr (fratele Mariei și al Martei) ne este arătat pe cel ce a îmbătrânit în păcat, s-a obișnuit cu răutatea și nu poartă de grijă pentru mântuirea sufletului său. Ca urmare, Mântuitorul are lucrări potrivite stării de păcătoșenie a fiecăruia dintre cei înviați. Această faptă săvârșită atunci (învierea lui Lazăr) rămâne importantă nu numai pentru timpul respectiv, ci și pentru toate locurile și timpurile. Aceasta este minunea pe care ori de câte ori o rememorăm, adevărul ei ne face mai puternici și ne întărește credința în Înviere.

Părintele Gherasim Frățilă a mulțumit pentru prezența după mai bine de șapte ani a unui ierarh în mijlocul acestei comunități, și pentru bucuria de a sluji împreună. A oferit ierarhului o icoană cu Maica Domnului adusă din Sfântul Munte dimpreună cu stâlpările care au fost sfințite și oferite credincioșilor pentru a-și împodobi casele.

PS Ilarion a miruit credincioșii, iar părintele Frățilă a împărțit din partea ierarhului iconițe cu Maica Domnului celor prezenți.

Autor: arhid. Ciprian Păsărică