Slujirea arhierească la Biserica dintre Brazi din Sibiu

668

În Duminica a 18-a după Rusalii, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie în Sibiu, la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (Biserica dintre Brazi) avându-i alături pe preoții slujitori la acest sfânt altar: părintele Vasile Dariciuc, respectiv părintele Călin Sămărghiţan.

Având amintiri frumoase de la această biserică, căci înainte de a face pasul spre călugărie venea des aici la slujbe și la spovedanie, Preasfințitul Ilarion a fost întâmpinat de cei doi preoți slujitori precum și de mulțime mare de credincioși, dornici să-l aibă alături pe Părintele Episcop.

În cuvântul său de învățătură Preasfințitul Ilarion, după ce a prezentat pe larg evenimentele scrise de Sfântul Apostol Luca în pericopa evanghelică a pescuirii minunate, a vorbit credincioșilor despre ascultare. Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie făcută de toți oamenii nu numai de călugări care și-o asumă prin făgăduințele făcute la intrarea în monahism. Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea „Brâncoveanu” din Sâmbăta de Sus spunea deseori în predicile sale că „noi nu ne supunem voii lui Dumnezeu, noi vrem să vorbim cu Dumnezeu”. Prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, Simon Petru a prins această mulțime de pești. Când a văzut câți pești a prins, Sfântul Apostol Petru și-a dat seama că nu are în față numai un învățător, un prooroc, ci este mai mult decât atât, Omul din fața lui este Fiul lui Dumnezeu. Apoi Părintele Episcop a dat exemple de ascultare față de Dumnezeu: Moise a ascultat de Dumnezeu și a lovit cu toiagul marea Roșie iar aceasta s-a deschis, poporul evreu mergând ca pe uscat părăsind definitiv țara Egiptului; tot Moise s-a supus și a făcut în pustie stâlpul pe care a spânzurat șarpele de aramă, ca să scape pe cei mușcați de șerpii veninoși; cât au fost în ascultare de Dumnezeu, Adam și Eva au trăit liniștit în Rai, însă după ce au mâncat din Pomul Vieții au fost izgoniți de acolo; ascultare a făcut și patriarhul Avraam care s-a supus întru totul lui Dumnezeu și a scos poporul din pământurile Mesopotamiei ducându-l în țara făgăduită Canaan; Noe a făcut ascultare de Dumnezeu confecționând corabia care a salvat tot ce era suflare pe pământ. Exemple de supunere față de cuvântul lui Dumnezeu sunt și în Noul Testament. Maica Domnului ascultă de cuvântul Arhanghelului „iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”; dreptul Iosif de asemenea se supune la cele spuse lui de Arhanghelul Gavriil și o ia de soție pe Maria chiar dacă era însărcinată. „Să ne străduim a face ascultare de cuvântul lui Dumnezeu, în familie, la mănăstire, la serviciu, acolo unde ne trăim viața. Cu smerenie și cu ascultare vom fi plăcuți înaintea lui Dumnezeu. Mulțumim Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurențiu care a binecuvântat ca în această zi să vin aici la biserica «dintre brazi», să ne rugăm împreună lui Dumnezeu în această Duminică a pescuirii minunate. Mulțumim părinților pentru împreuna slujire, dumneavoastră care ați venit în număr atât de mare. Dumnezeu să vă răsplătească toată dragostea și osteneala. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți”, a încheiat Preasfințitul Ilarion.

Părintele Vasile Dariciuc a adresat mulțumiri Părintelui Episcop, pentru prezența în această parohie (de care Preasfinția Sa este legat sufletește deoarece vreme de zece ani înainte de a pleca la mănăstire – până în anul 1983 – a frecventat slujbele care se oficiau în această biserică) și pentru cuvântul de învățătură. Părintele Vasile a făcut precizarea că trebuie să ne ascultăm și mai marii noștri, astfel „Biserica ne chemă pe toți să participăm la referendumul pentru familie, pentru a o apăra așa cum a rânduit-o Dumnezeu: unirea dintre un bărbat și o femeie. Familia este ultimul bastion al societății” și-a încheiat cuvântul părintele paroh.

La final Preasfințitul Ilarion a miruit toți credincioșii prezenți, iar părintele Călin Sămărghiţan a împărțit din partea Părintelui Episcop iconițe în aducerea aminte a acestei frumoase și binecuvântate zi de duminică.