Spectacol de teatru pentru copiii instituționalizați din Sibiu și Agârbiciu

527

Departamentul de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului și Asociația „Filantropia Ortodoxă”, filiala Sibiu, au organizat marți, 7 mai, un spectacol de teatru și muzică pentru copiii îngrijiți la Complexul „Prichindelul” din Sibiu și la Centrul de Plasament din Agârbiciu-Axente Sever, județul Sibiu.

Întâlnirea copiilor de la cele două centre sibiene a avut loc la restaurantul D&G din Șeica Mare, județul Sibiu, prin bunăvoința familiei Gheorghe și Elena Urluiescu și a familiei Petru și Diana Ranf. Pentru al doilea an consecutiv copiii au fost găzduiți pentru câteva ore de cele două familii și au urmărit un spectacol de teatru pentru copii oferit de actrița Raluca Răducă de la Teatru „Gong” din Sibiu. De asemenea, interpretul de muzică populară Adrian Durdun i-a încântat pe cei mici și pe însoțitori cu mai multe piese muzicale folclorice.

„Suntem din nou în mijlocul unor prieteni ai Departamentului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului, gazdele unui eveniment pentru copiii din plasament de la Complexul «Prichindelul» din Sibiu și de la Centrul de Plasament din Agârbiciu. Încercăm să le facem o bucurie copiilor printr-o masă festivă și un moment artistic oferit de prietenii noștri de la Teatrul «Gong» din Sibiu, partenerii noștri în diferite activități prin care încercăm să le arătăm copiilor apropierea noastră, să-i ascultăm pe ei și pe părinții și îngrijitorii lor. Le mulțumim artiștilor, gazdelor noastre și tuturor partenerilor care ne ajută să le oferim copiilor astfel de momente, mai ales că micuții au nevoie de dragostea noastră și de inspirație din credința și nădejdea că Dumnezeu le va ușura viața pe care ei o duc acum și care nu este deloc ușoară”, ne-a spus consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Adrian Roman.

Concurs și activități recreative

Cei mici au participat și la un concurs de ghicitori organizat de preotul Tiberiu Kiss, inspectorul social în cadrul Departamentului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului. Părintele Tiberiu Kiss le-a oferit copiilor daruri pentru participarea lor la concurs, constând în dulciuri și mingi. Alături de părintele Tiberiu Kiss în organizarea evenimentului a fost și referentul Ioan Miu, iar programul a conținut și alte activități recreative pentru copiii invitați la eveniment.

La final, copiii au primit masa de prânz din partea gazdelor de la Șeica Mare.