Tabără pentru un grup de copii din Protopopiatul Săliște, județul Sibiu

506

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, s-a desfăşurat în perioada 24-26 august tabăra de vară „Bucuria de a fi copil” pentru mai mulți copii din Protopopiatul Săliște. Tabăra a avut loc pe plaiuri vâlcene, sub purtarea de grijă a protopopului de Săliște, Petru Toader Damian, iar coordonatorul taberei a fost preotul Nicolae Cosmin Drugan de la Parohia Armeni.

Tabăra a debutat prin vizitarea celor mai reprezentative mănăstiri din Arhiepiscopia Vâlcii, printre care amintim: Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Arnota, Mănăstirea Bistrița și perla domniei brâncoveneşti, Mănăstirea Hurezi.

„Cea de-a doua zi a avut ca obiectiv drumeția până la Mănăstirea Stănişoara, unde copiii s-au bucurat de minunatele privelişti ale naturii și de dragostea părinților care ne-au întâmpinat cu bucurie și dragoste, iar pe seară s-a vizitat Mănăstirea Ostrov și Mănăstirea Cozia, precum și staţiunile Călimăneşti şi Căciulata. În ultima zi ne-am bucurat împreună de beneficiile apei termale, în parcul de distracție pentru copii din staţiunea Cozia. Mulţumim Liceului Teoretic «Ioan Lupaş» din Săliște care ne-a pus la dispoziţie mijlocul de transport pe toată perioada taberei”, ne-a spus pr. Nicolae Cosmin Drugan.