„Tabăra din satul meu” (TSM) la Boholț, Țara Făgărașului

383

„Tabăra din satul meu – tabere gratuite pentru copiii de la țară” a ajuns și la Boholț, Protopopiatul Făgăraș, unde a adus trei zile de poveste pentru copiii de aici. Jocuri de echipă, ateliere de dezvoltare, drumeție, împreună-rugăciune – toate acestea s-au contopit într-o mare îmbrățișare pentru cei mai mici membri ai acestei comunități.

TSM este un proiect organizat de Asociația Doamna Maria Brâncoveanu, coordonat de părintele Ioan Paroș și doamna preoteasă Natalia Corlean, implementat de voluntarii Asociației. Proiectul a fost finanțat prin Bikeathon Țara Făgărașului și sprijinul comunității Bisericii Brâncoveanu din Făgăraș. Conceptul TSM presupune cazarea și masa beneficiarilor la ei acasă, ceea ce reduce mult costurile organizării; găzduirea și hrănirea voluntarilor este asigurată de membri ai parohiei locale. De asemenea, în fiecare tabără se încearcă o conexiune cu valorile locale. La Boholț, unul din punctele vânătorii de comori a fost atelierul sculptorului Ioan Croitor-Brădescu. Aici copiii au probat o roată de olărit, au confecționat medalioane din lut, au cioplit și au admirat sculpturile meșterului în lemn.

 „#TSMBoholț = 30 de copii înfloriți, sute de semințe plantate în viitorul lor, mii de amintiri luminoase și încurajatoare.” – spun voluntarii proiectului pe pagina Asociației Doamna Maria Brâncoveanu.

„Au fost trei zile de poveste pentru copiii din Boholț. Dincolo de jocurile de echipă, de ateliere, de drumeție, a răzbit legătura duhovnicească dintre voluntari și copii. O sămânță încolțită la Sfânta Liturghie de duminică și crescută prin rugăciunea în comun dimineața și seara, prin încurajările și îmbrățișările calde ale voluntarilor. O sămânță udată de lacrimile despărțirii la sfârșitul taberei și, cu siguranță, fructificată în dezvoltarea fiecăruia dintre noi. Pot spune că „Tabăra din satul meu” este o tabără a îmbrățișării: a copiilor cu voluntarii, a jocului cu învățarea, a zâmbetului cu emoția și a satului cu copilăria.” – a spus părintele Ioan Paroș, fost paroh în Boholț și director-adjunct TSM.

Obiectivele proiectului TSM sunt: crearea unei alternative de petrecere a timpului liber în mod educativ și activ pentru copiii participanți, prin jocuri, ateliere de dezvoltare a abilităților personale, sport, comunicare, lucru în echipă, bucuria naturii; combaterea marginalizării și izolării sociale a copiilor și tinerilor din mediul rural, promovarea educației nonformale în mediul rural; stimularea liceenilor voluntari pentru a se implica activ în comunitate, formarea și pregătirea lor ca animatori și organizatori ai unei tabere.

000 20190721_133919 001 20190721_082228 001 20190721_102709 001 20190721_121814 001 20190721_123012 001 20190721_160342 001 20190721_161716 001 20190721_182941 001 20190721_182944

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

002 20190722_093117 002 20190722_115143 002 20190722_122235 002 20190722_155725 002 20190722_174104 002 20190722_182032

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

002 IMG_20190722_131311 003 20190723_091146 003 20190723_092718 003 20190723_093952 003 20190723_102400 003 20190723_124830 003 20190723_132128 003 20190723_160749 003 20190723_162526 003 20190723_165956 003 20190723_170143 003 20190723_171323 003 20190723_185132 003 20190723_192514 003 20190723_192531 20190723_195946