„Tabăra din satul meu”, un proiect pentru cinci sate din Țara Făgărașului

1510

Cinci sate din Țara Făgărașului se vor bucura de o tabără pentru copii vara aceasta, dacă se vor aduna fondurile necesare. Voluntarii care le vor organiza au trecut deja prin trainingul de pregătire, săptămâna trecută. Proiectul „Tabăra din satul meu” presupune organizarea unor tabere în sate defavorizate, pentru a aduce tabăra acasă la copiii care nu au acces la astfel de alternative educaționale.

Pregătirea voluntarilor a avut loc în  perioada 1-2 mai la Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” din Făgăraș, inițiatoarea proiectului, și a fost asigurat de șapte membri ai Asociației „JoyCamps” Romania. Aceștia au o experiență de mai mulți ani în organizarea taberelor în sate defavorizate din țară, din care au împărtășit și participanților în cadrul mai multor ateliere practice: animație, teambuilding, activități sportive, comunicare, organizarea unei tabere, vânătoare de comori etc. Cei 15 voluntari absolvenți ai cursului s-au declarat entuziasmați și dornici să aducă bucurie în viața copiilor din mediul rural prin activitățile educative pe care le vor organiza în această vară.

„Trainingul din Făgăraș este o nouă fereastră deschisă a educației non formale, care își va îndeplini obiectivele în parohiile unde se va desfășura proiectul «Tabăra din satul meu». Am lucrat cu 15 adolescenți deosebiți, cu inimile deschise pentru a primi informații noi, dăruite de membrii asociației noastre, JoyCamps Romania. Nu rămâne decât să ne exprimăm recunoștința pentru faptul că am putut veni aici și că valorile în care credem noi se răspândesc rapid în întreaga țară și datorită membrilor Asociației «Doamna Maria Brâncoveanu». Întăresc faptul că locul în care am desfășurat activitatea de formare a fost la umbra bisericii brâncovenești, unde, fără să vrei, te dăruiești mai mult, e mai ușor să faci binele și să îți cultivi spiritul misionar. Am aplicat metode practice de învățare, prin joc, prin outdoor education și prin compoziție proprie a beneficiarilor trainingului de formare. Sunt sigur că participanții taberelor se vor bucura din plin de voluntarii nou formați în activitatea noastră. Calde mulțumiri aduc preoților slujitori de la această biserică, doamnei Natalia Corlean, sufletul activității noastre, și tuturor celor care au făcut ca șederea noastră să fie plină de bucurie și de spor”, a spus Marian-Dumitru Rugină, președintele Asociației „JoyCamps” Romania.

Participare la Bikeathon Țara Făgărașului

Următoarea etapă a proiectului „Tabăra din satul meu” este participarea la Bikeathon Țara Făgărașului, un eveniment de strângere de fonduri, cu scopul de a obține fondurile financiare necesare în continuare.

„Este un proiect pornit din inimile noastre în două direcții: pe de o parte copiii din zonele defavorizate ale mediului rural, care suferă din lipsa alternativelor educaționale, iar pe de altă parte tinerii voluntari ai asociației noastre care își doresc să se implice în viața comunității și au nevoie de o responsabilizare în acest sens”, ne-a spus Natalia Corlean, coordonatorul proiectului.

Dacă doriți să sprijiniți acest proiect, o puteți face printr-o donație: http://bikeathon.fundatiactf.ro/2019/03/05/tabara-din-satul-meu-tabere-gratuite-pentru-copiii-de-la-tara/.