Tabără pentru tineri şi copii la Valea Viilor

1052

Peste 70 de tineri şi copii au participat timp de trei zile la a doua ediţie a taberei organizate de Parohia Valea Viilor, Protopopiatul Mediaş, judetul Sibiu. Tabăra s-a desfăşurat în perioada 4-6 septembrie şi a avut tema “Bucuria credinţei”.

La tabără au participat grupuri de tineri şi copii din Copşa Mică, alături de preotul Teodor Claudiu Cândea, din Municipiul Mediaş, împreună cu preotul Flaviu Fleşer, din Ernea, alături de preotul Marius Drăghici şi din Valea Viilor, unde paroh este Petru Acatrinei.

“Împreună cu grupurile de tineri şi copii, însoţiţi de preoţii parohi, am participat la diferite activităţi cum ar fi rugăciuni de binecuvantare, meditaţii despre credinţă, nădejde şi dragoste, concursuri, ateliere de creaţie, jocuri, sport, agape frăţeşti, foc de tabără şi multe altele, toate

pentru a manifesta bucuria şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii”, ne-a spus preotul Petru Acatrinei.

Invitaţi şi teme de discuţii

La tabără au participat şi invitaţi, precum şi părinţi ai copiilor. În fiecare zi s-a ales ca temă de meditaţie şi de discuţie una din cele trei virtuţi teologice.

“Duminică, în prima zi a taberei, am fost ajutaţi să înţelegem mai bine virtutea credinţei de către domnul profesor Sebastian Moldovan de la Facultatea de Teologie <<Sfântul Andrei Saguna>> din Sibiu. Primarul comunei, profesori, învăţători, epitropul parohiei şi consilieri parohiali, oameni din sat cu dragoste şi hărnicie, au ajutat la buna desfăşurare a acestei manifestări. Mulţumim Bunului Dumnezeu şi tuturor celor implicaţi pentru ajutorul acordat”, ne-a mai spus pr. Petru Acatrinei.

Autor: Ştefan Mărculeţ