COLINDE ȘI CÂNTECE DE STEA • Apariție nouă la Editura Andreiana

1634

Profesorul, dirijorul, folcloristul și compozitorul TIMOTEI POPOVICI (1870-1950), absolvent al Institutului Teologic-Pedagogic din Caransebeș și a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Iași, încă din tinerețe a dovedit un „cult” deosebit pentru unul dintre cele mai străvechi genuri a muzicii populare românești: COLINDUL.

Dacă pentru noi, cei care am studiat mulți ani la rând, viața, activitatea și creația maestrului bănățean înregimentat în viața cultural artistică sibiană aproape jumătate de veac este clară afecțiunea sa față de colindele și cântecele de stea încercăm în cele ce urmează să-i convingem și pe cititori de acest lucru.

Interesul deosebit manifestat de folclorist pentru aceste genuri ale muzicii populare rezultă din consultarea unor articole, studii și volume ale etnologilor din prima jumătate a veacului XX referitoare la aceste probleme pe care le-a căutat și le-a găzduit în biblioteca sa personală.

De pildă, articolele In jurul obiceiurilor de Anul Nou de prof. Herta Călinescu; Datini și moravuri de Paul I. Prodan și Despre Lerui-Ler al preotului Constantin Vancea sunt doar câteva dintre zecile de extrase din presa vremii în scopul unui studiu permanent și aprofundat al creației celor mulți.

Din păcate nu toate materialele decupate ad-hoc precizează sursa de proveniență.

Ne vom referi în continuare la articolul preotului Constantin Vancea în care, acesta, pleda pentru originea creștină a refrenelor din colindele românești, idee neacceptată de Timotei Popovici, și el fiind un slujitor al altarului, având o părere cu totul opusă: proveniența lor păgână.

Folcloristul sibian, spirit critic, nu a fost de acord nici cu opinia lui Mihail Vulpescu, profesor la Academia Regală de Muzică din București, găsind, că este „naivă” derivarea lui „Ler”, element component al refrenelor colindelor noastre, din „Le roi” (fir. Regele) și nu din „Halleluia” (!?).

Primului articol amintit mai sus i-a anexat o fișă cu următorul conținut: „Blajul era și în Caransebeș când eu eram copil, acolo, la școală. îl vedeam iama la nunti române ști î Era taman  așa ca, cel arătat aici: cu masca pe față, urâtă, cu nas pocit și barba încâlcită, haine ciudate. Acești bloji se obișnuiau mai mult între Crăciun și Postul Paștilor. Asta era prin anul 1880-[18]90, T. Popovici”.

În același dosar am descoperit o nouă mențiune a lui Popovici deosebit de interesantă. Pe manuscrisul colecției de Colinde și cântece de stea, o transcriere după culegerea lui Anton Pann din notația psaltică în cea liniară, la „Cântul 13” am citit următoarele: „Notele scrise cu creionul: forma regulată; fraza de câte 4 măsuri; asemănare melodică, cu Trei crai. Același calapod”.

Importanța sa în descoperirea, culegerea, tezaurizarea și promovarea repertoriului din ciclul sărbătorilor de iarnă a fost recunoscută și apreciată de cei mai mulți dintre contemporani. George Breazul, unul dintre cei care i-au recunoscut meritele i-a dăruit volumul său de Colinde cu următoarea dedicație: „D[om]nului Profresor] Timotei Popovici, Ctitor al reînvierii cultului colindelor românești, omagiu de admirație, 20.V1938, Breazul  La rândul său, Popovici i-a dăruit lui George Breazul câteva colinde și cântece de stea din bogata sa colecție.

Timotei Popovici a stabilit relații cu Constantin Brăiloiu un muzician desăvârșit, atât nemijlocit cât și prin intermediul discipolilor săi.

Cunoscând interesul deosebit al fondatorului Arhivei Naționale de Folklor și a Institutului de Folclor de la Geneva i-a dăruit acestuia primul său volum din colecția de colinde și cântece de stea armonizate pentru coruri mixte și de bărbați, intitulat „Florile dalbe In scrisoarea de mulțumire, Constantin Brăiloiu a notat următoarele: „Te rog să crezi în recunoștința mea (…). Tocmai fac cu elevii mei de la Academia de Muzică Bisericească un curs asupra folklorului religios menit să arunce puțină lumină în aceste colțuri prea puțin cunoscute ale muzicii noastre populare

După numai trei ani de la acest eveniment, mai exact în anul 1931, Constantin Brăiloiu i-a expediat lui Timotei Popovici, colecția sa de „Colinde și cântece de stea”, prefațată de fostul episcop al Caransebeșului, dr. Elie Miron Cristea, Patriarhul României, cu următoarea dedicație: „Lui Popovici – colaborator fără voie, cu dragoste. Sintagma „colaborator fără voie” l-a afectat în așa măsură pe Timotei Popovici încât a simțit nevoia să se justifice față de urmași notând cu creionul, alături: „Are dreptate (…). Eu nu am publicat încă nimic din sutele de culegeri ce le-am făcut în cursul vremii …”. Tot el, în alt loc a notat: „Nici eu, nici Vidu, nici Musicescu, nici Gheorghe Dima, nu suntem decât folcloriști … fără voie .

Și totuși, Timotei Popovici obținuse până la acea dată cel puțin două izbânzi pentru a se situa în linia întâi a folcloristicii românești: „Dicționarul de muzică” presărat cu o seamă de termeni din domeniul folclorului și participarea directă împreună cu discipolul său Ioan Ignaton la cercetarea monografică a satului Rășinari inițiată de Victor Păcală , lucrări pe care, în mod sigur, Constantin Brăiloiu le-a cunoscut.

Din scrisoarea adresată lui Timotei Popovici de Emanuel Bucuța, director al Fundației Culturale Regale „Principele Carol” din București la data de 24.09.1936 am dedus că adresantul iar fi trimis din Sibiu două colete cu manuscrise și compoziții muzicale originale însoțite de câteva rânduri. In răspunsul său, deși oficial , Bucuța a mulțumit și a ținut să precizeze următoarele: „Scrisoarea dumitale are valoarea unui adevărat memoriu despre felul cum se înțelege muzica populară, la noi (…). Am învățat din ea foarte multe și prețioase lucruri. Chiar ceea ce știam mi-a apărut într-o nouă lumină

Pe marginea articolului Din București, referitor la obiceiul colindatului care după opinia autorului, Constantin Nedelcu, a început să „degenereze în cerșetorie dezmățată susnumitul a promovat ideea, că Trei pastori s-a răspândit în Banat prin corurile participante la concertul inițiat de D.G. Kiriac, în anul 1906, cu prilejul Expoziției jubiliare de la București. Ideea lui Nedelcu l-a contrariat, pe bună dreptate, pe Timotei Popovici care a cules, prelucrat și pus în circulație acest cântec de stea din vremea șederii sale la Brașov (1896-1899) într-o variantă proprie Patru păstori. Nemulțumirea sa a lăsat „urme” pe marginea articolului la care ne referim: „invers, de la T[imotei] Popovici s-a răspândit în toată țara” nu de la D.G. Kiriac. a sugestia articolului în Țara Colindelor, publicat de preotul Gheorghe Secaș „într-un calendar”, Timotei Popovici a redactat și publicat un comentariu vizavi de afirmațiile autorului amintit.

Mai întâi, deși recunoștea că Maramureșul este o zonă etno-folclorică deosebit de bogată a culturii populare , nu a putut fi de acord ca aceasta să fie supranumită astfel: „M-a uimit această vorbă – scrie Timotei Popovici – fiindcă eu știam că, Țara Colindelor este întreagă țara noastră? De la un capăt la altul pământul românesc gâlgâie de colinde, unele mai frumoase decât altele. Doar, că avem o iubire mai mare pentru cântecele din are tu P nostru, chiar dacă nu ar fi așa frumoase ca unele din alte părți

Apoi, dacă o astfel de ierarhizare ar fi fost rezultatul unui „studiu comparat” al unui specialist în domeniu, Timotei Popovici ar fi acceptat această idee.

Convins de rolul instructiv-educativ pe care colindele și cântecele de stea ar putea să-l aibe asupra oamenilor, Timotei Popovici a inițiat, începând cu anul 1926, seria concertelor „religioase” în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Primul concert ca și cele care i s-au succedat a avut trecut în Program același scop ca și în cazul publicării celor două colecții Florile dalbe: „Pentru reînvierea și cinstirea vechilor și frumoaselor noastre cântece de Crăciun și pentru înviorarea sufletului nostru românesc Corul mixt al Școlii Normale „Andrei Șaguna” și Corul Mitropoliei au interpretat atunci compoziții de: C.I. Baciu (2), D.G. Kiriac (2) și T. Popovici (10), sub bagheta acestuia iar prof. Gh. Maior a prezentat conferința „Colindele în educație

Primii 12 ani (1926-1937) la pupitrul dirijoral a stat vrednicul de pomenire, prof. Timotei Popovici, continuat apoi de discipolii săi Gheorghe Șoima, Ilie Micu ș.a. Nelipsitele conferințe, cuvântări sau predici au fost prezentate de: prof. dr. Nicolae Balca, arhiep. dr. Spiridon Gâdea, prof. dr. Grigore T. Marcu, pr. prof. Nicolae Mladin, prof. dr. Corneliu Sârbu, pr. cons. Gh. Secaș, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, rectorul Academiei „Andreene” ș.m.a.

Tradiția concertelor de altădată din Catedrala Mitropoliei Ardealului prilejuite de sărbătoarea nașterii lui Iisus Hristos au continuat până în zilele noastre cu un repertoriu mult îmbogățit și sub bagheta dirijorilor: Ioan Popescu, Vasile Grăjdian, Sorin Dobre și mai nou, a tinerilor Alexandru Daniel Streza și Petru Moldovan.

O seamă din colindele culese au fost prelucrate și armonizate de Timotei Popovici. Cele două colecții Florile dalbe, aranjate pentru cor mixt și de bărbați stau mărturie modului în care a înțeles să valorifice această zestre moștenită de la moșii și strămoșii noștri.

Prima colecție pe care a dedicat-o fiicei sale: „Liei mele” , cuprinde un număr de 21 de cornii, fiecare armonizat în varianta „mixtă” și „de bărbați

Antologia este precedată de o [Prefață] în care compozitorul atrage atenția asupra metodei de lucru. Observațiile sale sunt deosebit de interesante. După precizarea sursei acestor cântece: „le-am luat din comoara muzicală a poporului nostru , autorul a ținut să adauge: „Fiecare melodie a fost stilizată pentru ai da forma cea mai potrivită, iar unele melodii le-am compus eu în genul popular”. Textele versificate le-a redus la „strictul necesar” iar cuvintele „pocite” și expresiile „nepotrivite sau diformate” le-a înlocuit cu sinonimele preluate din variantele aceluiași (product) folcloric cules din altă parte. în prelucrarea și armonizarea cântecelor a urmărit în permanență principiul accesibilității fapt care a dus la o răspândire mare în spațiu și timp.

înainte de a preciza că evenimentul editorial s-a petrecut la 1 Decembrie 1928, cu zece ani după „desrobirea Ardealului și unirea noastră cu țara mamă”, Timotei Popovici a ținut să sublinieze: „închin această lucrare obștei românești cu credința dreaptă în Domnul nostru Iisus Hristos , a cărui venire pe pământ pentru a noastră mântuire este cântată și preamărită în aceste frumoase cântece .

În cea de-a doua colecție cu același titlu, apărută la Sibiu în 08.11.1945, la împlinirea a 75 de ani de viață, și 50 de „ostănitor în adunarea și prelucrarea” cântecelor de Crăciun, laolaltă și a tipărit „cu mari jertfe” încă 14 cornii în cele două variante arătate mai sus. Cea de-a doua antologie a dedicat-o „Dragilor mei copii, Miorica și Dumitru, 1 Decembrie 1945, Tata Timotei

Pentru tipărirea unei antologii cu cântece de Crăciun a solicitat sprijinul Ministerului Cultelor și Artelor și anume suma de 35-40.000 din care nu a primit decât 10.000 lei.

„Mulțumesc lui Dumnezeu – menționa în [Prefață] – că m-a învrednicit să-mi împlinesc această datorie față de biserică și neam, și- L rog să-mi ajute să le tipăresc și pe celelalte”,

Octavian Stoia, unul dintre foștii învățăcei ai lui Timotei Popovici la Seminarul „Andreian” din Sibiu îi scria Liei, fiica muzicianului, despre larga circulație a colindelor armonizate de compozitor: „Colindele lui Timotei s-au cântat din 1936-1937 la Paris și în America”

Interesul deosebit pentru culegerea colindelor și cântecelor de stea se justifica și prin faptul, că subiectul Tezei de doctorat a fiicei sale, Lia Popovici Delu care urma să fie susținută în cadrul Universității „Friedrich Wilhelm” din Berlin (Germania), ceea ce, din motive necunoscute, nu s-a întâmplat, a fost „Colindele și cântecele de stea la români

Sigur, influența tatălui în alegerea temei a fost hotărâtoare ca și jalonarea „drumului” ce urma să fie parcurs în definitivarea ei.

Prof. Lia Popovici Delu, prima femeie, doctorand în muzicologie de la noi, a consultat un număr de 28 colecții cu conținut folcloric muzical între care și cele ale lui: E. Bărbulescu, Gh. N. Dumitrescu Bistrița, T. Bohociu, C. Brăiloiu, I. Bularda, Gh. Cucu, S.V. Drăgoi, At. Marian Marienescu, A. Pann, T. Popovici, V. Popovici, Al Voevidca ș.a.

Din bibliografia folosită reținem numele câtorva autori recunoscuți în folcloristica românească: T. Burada, D. Caracostea, P. Caraman, I. Chelcea, T. Papahagi, Gh. Dem. Teodorescu.

Planul lucrării la care neîndoios a colaborat și „Tata Timotei” este bogat și variat, altfel spus, atotcuprinzător, însumând 22 de secțiuni.

De remarcat este faptul, că autorul studiului nu s-a ocupat doar de analiza muzicală ritmico-melodică a materialelor ci, și de tratarea în amănunt a tradițiilor și obiceiurilor legate de sărbătorile de iarnă.

În textul dactilografiat al lucrării, Timotei Popovici a operat unele completări, a făcut câteva observații juste. Intre timp, prețioasa lucrare scrisă la mașină, în două exemplare, „s-a pierdut” ne-a mărturisit cu adânc regret însăși autoarea (!?).

Tatăl a urmărit de departe, din Sibiu, activitatea de cercetare a fiicei sale care se afla la Berlin. Pentru a nu comite erori în interpretarea și clasificarea celor două genuri, Colindul și Cântecul de stea, i-a amintit câteva caracteristici pentru cel de-al doilea tip de creații: textele au conținut religios, „povestitor”nu au refren”; versurile nu se repetă; textele sunt mai reduse ca număr de versuri decât a colindelor; ca terminologie în unele regiuni cântecele de stea sunt tot una cu colindele etc. In schimb colindele: conțin întotdeauna refrene de o frumusețe rară; cuvinte „pocite” care și-au pierdut sensul în timp; ele alcătuiesc cel mai arhaic strat al creației muzicale populare; sunt „…de o simetrie melodică și ritmică perfectă, omogenă și regulată Prudent din cale-afară îi oferă o seamă de exemple pentru a nu greși. Astfel Cana Galileii, din punctul său de vedere nu este cântec de stea, deși are un conținut religios, nici colind nu poate fi deși are refrenul „în Cana Galileii”. Atunci ce este? Răspunsul l-a dat folcloristul: este un „cântec popular religios Alt exemplu Bucură-te sfinte Nicolae este un cântec de urare cu conținut religios și cu refren dar, spune Popovici: „nu se poate făuri dreptul de a fi numit colind

O, ce veste minunată” – îi scria tatăl Timotei – nu-i colindă ci cântec de stea. [Acesta este] cel mai rău exemplu pentru ceea ce vrei să dovedești,

În fine, părintele Timotei concluzionează: „Faptul, că unele dintre acestea (cântece de stea n.n.) au refren, nu înseamnă că sunt colinde”

Materialele primite de la diverse persoane în scopul redactării tezei de doctorat treceau prin Tatălui Timotei. Așa, spre exemplu, colindele trimise de Felicia Munțiu, fosta elevă a tinerei doctorande în muzicologie, din localitatea Cărpiniș, jud. Sibiu, au fost, după opinia profesorului Popovici „notate (…) deși, destul de bine, totuși, nu garantez autenticitatea lor”, Cu totul altă părere a exprimat vizavi de cele șase colinde din Bucovina adunate, ad-hoc, de cunoscutul muzician C.I. Baciu: „…melodioase nu numai ca mărime, ca extensiune dar ca, construcție, ca formă armonică- arhitecturală. Eu le numesc mari melodii cu atât mai mult cu cât ele sunt creația poporului, complet străin, neștiutor de teorii muzicale și de tratate de compoziție. Varietate, simpleță, nobleță, eleganță. Lipsite de orice banalitate. Pretabile la nemărginite efecte armonice”,

Pentru muzicianul a cărui origine bănățeană este îndeobște cunoscută, cântecul popular în general, colindele și cântecele de stea într-un mod cu totul special erau „cea mai curată muzică națională”

 Prof. univ. dr. Dumitru Jompan