Grupul de tineri al Bisericii „Sfânta Treime” din Cisnădie

Întâlnirea de debut a grupului de copii de la Biserica “Sfânta Treime” din Cisnădie

Cu ajutorul implicării deosebite a liderului de tineret al bisericii locale, Teodora Grădinaru, au fost invitaţi copii de gimnaziu de la următoarele unităţi de învăţământ din Cisnădie: Şcoala 2, Şcoala 3 şi Liceul Ghiundiş. Au răspuns invitaţiei într-o zi ploioasă ca cea de duminică, 5 iunie, aproximativ 30 copii. A fost cea mai lungă întâlnire de debut de până acum: trei ore jumătate: 15.00-18.30. Grupul de copii de gimnaziu acum înfiinţat, care se va întâlni regulat la 2 săptămâni, va constitui al doilea grup de copii al bisericii, pe lângă cel de copii din clasele generale. La biserica amintită parohi sunt pr. Cătălin Crişan şi pr. Fănel Scarlat.

Domnişoara Mirona Tatu ne-a încântat încă o dată cu lumea captivantă şi atât de plină de învăţături a poveştilor bine alese şi bine spuse, iar alături de ea nu a lipsit povestitorul în formare, Teodor Volanin, în vârstă de 10 ani.

După sesiunea clasică de jocuri de cunoaştere şi interrelaţionare ne-am organizat pentru susţinerea unei dezbateri, pornind de la evanghelia zilei: vedeţi ca pe un lucru bun faptul că defectele părinţilor sunt moştenite de copiii lor? Dacă da, de ce? Dacă nu de ce? Nu mică a fost surprinderea unor maturi prezenţi la dezbatere la auzul argumentelor sclipitoare ale copiilor. Dezbaterea s-a încheiat cu elucidarea modului în care se manifestă în lume dreptatea dar şi iubirea lui Dumnezeu. Următoarea întâlnire va avea loc duminică, 19 iunie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Avem toată încrederea că aceşti copii vor găsi la această biserică un mediu ce le va satisface nevoile specifice vârstei lor.