Grupul de tineri al Bisericii “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” – cartier Strand

La Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Sibiu, cartierul Ştrand, a avut loc duminică, 28 februarie, o întâlnire a grupului parohial de tineret. La întâlnire au fost prezenţi participanţii la cursul de formare a lucrătorilor de tineret din parohiile sibiene, preoţii Mirel Şpan şi Nicolae Creţu de la biserica sibiană, precum şi reprezentanţii Departamentului pentru tineret din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.

Întâlnirea de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” din cartierul sibian Ştrand a însemnat şi constituirea primului grup parohial de tineret din Sibiu, în cadrul Proiectului „Grupuri de tineri din Protopopiatul Sibiu”.

„Copiii şi lucrătorii de tineret au participat la jocuri conduse de Mirona-Ioana Tatu, au lecturat apoi «Pilda fiului risipitor» din Sfânta Scriptură şi au pornit o dezbatere, condusă de Antoaneta Sabău, fiind împărţiţi în două echipe. Dezbaterea a avut loc în jurul întrebării «Care credeţi că este fiul risipitor din pilda evanghelică?». La finalul întâlnirii, copiii şi tinerii au învăţat cântecul «Hineh ma tov» – Psalmul 132 – în limbile ebraică şi română”, ne-a spus diaconul Marius Tofan de la Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.

Întâlnirea a fost posibilă prin implicarea celor doi preoţi, Mirel Şpan şi Nicolae Creţu, de la cele două parohii arondate Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

De asemenea, comitetele parohiale de la biserică au contribuit la organizarea acestei întâlniri cu tinerii din cartier, un eveniment care s-a bucurat de o largă apreciere din parte copiilor şi a tinerilor.

„Următoarea întâlnire cu tinerii de la această biserică va avea loc pe 13 martie, în Duminica Lăsatului de sec, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Vom participa cu toţii la Sfânta Liturghie oficiată la biserica de lemn din muzeu, după care vom organiza diferite activităţi recreative şi culturale cu tinerii”, ne-a mai spus diaconul Marius Tofan de la Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.

Sursa: Ziarul Lumina, Ediţia de Transilvania.