Volumul de poezii „Pe Nadir”, lansat la Sibiu

782

În Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a fost lansat vineri, 22 noiembrie, volumul de poezii „Pe Nadir” semnat de Ştefan Moţei, licenţiat al facultăţii sibiene şi masterand la unul dintre programele vechii academii teologice a cetăţii transilvănene. Volumul care adună poeziile lui Ştefan Moţei a apărut recent la Editura „Agnos” şi este prefaţat de pr. conf. univ. dr. Constantin Necula.

La evenimentul lansării acestui volum de poezii au participat cadre didactice şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din Sibiu, apropiaţi ai autorului şi iubitori de poezie din Sibiu şi nu numai.

La începutul serii, grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna” al facultăţii gazdă, dirijat de George Florea, a susţinut un recital de cântece specifice acestei perioade a anului bisericesc. Mai apoi, părintele Constantin Necula a vorbit despre autorul volumului şi opera sa.

„Este un om care a reuşit să-i înfrângă pe cei care nu cred că frumosul e şi pe dinăuntru, nu doar pe dinafară, un om care a înfrânt vorbele şi şi-a găsit cuvintele. Poezia din «Pe Nadir» mi se pare cu totul remarcabilă, simplă până la simplitatea aceea pe care foarte rar o mai găsim”, a subliniat părintele Necula.

„Pe Nadir” nu este prima lucrare a lui Ştefan Moţei. Încă din primul an de studenţie Ştefan Moţei avea deja un volum publicat, iar «Pe Nadir» îl consacră pe autor ca un tânăr poet care transmite prin versurile sale felurite gânduri izvorâte din adâncul sufletului său.

„Titlul volumului a fost şi titlul unei poezii, care şi-a schimbat între timp denumirea şi acum se numeşte «Interpretare». Titlul duce la ideea de a te afla între două lumi, pentru că dacă privim deasupra noastră, la partea cerească se află zenitul, iar ce se află exact sub picioarele noastre este nadirul. Unul dintre colegii şi prietenii mei apropiaţi mi-a spus că este o metaforă la a fi cu picioarele pe pământ, dar cu capul în nori”, a spus autorul volumului.

Cadrele didactice şi colegii studenţi ai autorului au adus aprecieri şi felicitări lui Ştefan Moţei pentru reuşita sa şi au recitat din poeziile cuprinse în acest volum.