Workshopuri tematice, Festivalul satului românesc, conferință și concert în a doua zi ITO Brașov

460

A doua zi de manifestări de la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului a cuprins workshopuri tematice organizate în sălile de clasă de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov. Aici tinerii au discutat împreună cu liderii de grupuri teme precum implicarea lor în viața Bisericii, satul românesc astăzi, prietenie și credință etc.

Mai apoi, tinerii au avut posibilitatea să afle mai multe despre patrimoniul cultural și spiritual din Șcheii Brașovului participând la Festivalul satului românesc, în cadrul căruia au avut loc și ateliere tradiționale. Despre istoria acestor locuri și despre românii de aici le-a vorbit tinerilor directorul Muzeului „Prima școală românească” din Șcheii Brașovului, pr. dr. Vasile Oltean. Tot aici, părintele conferențiar universitar Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a susținut o conferință cu tema „Satul românesc-matricea pierdută a vieții veșnice” prin care a adresat tinerilor gânduri legate de viața țăranilor români de altădată, în care credința și cultura ocupau locurile fruntașe.

„Satul s-a constituit în jurul bisericii și al primei școli. Țăranii români și-au crescut copiii în respect de carte. Nu le cumpărau prima dată căruțe, ci câte o carte bună, să o țină bine minte. Am citit peste 140 de testamente de țărani români din Ardeal și la moartea bunicilor prima dată se lăsa cartea de rugăciuni. Cine primea de la bunici cartea de rugăciuni era din start în generația următoare liderul comunității ”, a subliniat părintele Constantin Necula.

În aceeași zi s-a oficiat și un trisaghion la mormântul lui Nicolae Titulescu și s-a adus cinstire jandarmilor brașoveni cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Jandarmeriei din oraș.

Ziua s-a încheiat cu un program artistic susținut de Cenaclul „Lumină lină” din Sibiu, împreună cu elevi și studenți de la Liceul și Facultatea de Muzică din Brașov.