Zeci de săteni din Holbav, judeţul Braşov, au beneficiat de consultaţii medicale gratuite

1085

Peste 150 de persoane, copii şi bătrâni, au beneficiat sâmbătă, 14 mai, la Holbav, judeţul Braşov, de servicii medicale gratuite . Acestea au fost oferite în cadrul Campaniei “Preţuieşte-ţi sănătatea”, derulată de Asociaţia “Sfânta Maria” Cristian, judeţul Braşov.

Iniţiatorii proiectului au fost impresionaţi de interesul de care au dat dovadă medicii din spitalele braşovene.

“Nu ne-am aşteptat ca această idee să poată fi pusă în practică atât de repede. Totul a pornit de la un gând, dar de aici până la mobilizare nu a mai fost decât un pas. Suntem de-a dreptul impresionaţi de dragostea cu care această echipă de 15 medici şi asistente medicale a venit în întâmpinarea semenilor lor care ajung cu multă greutate în spitalele din oraş“ a spus Roxana Dobre, coordonatorul proiectului.

Pe de altă parte, medicii au remarcat atenţia localnicii au acordat-o acestor consultaţii. Aceştia aşteptau pe coridoarele grădiniţei în care s-a desfşurat evenimentul cu mult înainte de începerea lui. “Ei au avut o mobilizare foarte bună, au fost încântaţi şi vă sunt recunoscători pentru că aţi venit , mulţi dintre ei nu ştiau cu suferă de afecţiunile pe care le-au diagnosticat medicii astăzi şi cred că este foarte bine şi se vor mobiliza în continuare să mergem spre un diagnostic final şi spre un tratament adecvat”, a remarcat Adriana Andronic, medicul de familie din localitate.

Pacienţii s-au bucurat de consultaţii variate, de medicină internă, reumatologie, diabet, neurologie, oftalmologie dar cel mai mult s-au remarcat afecţiunile cardiologice.

“Au fost foarte multe fibrilaţii şi cardiopatie. Rar găsim atâtea cazuri în Braşov şi mai este încă mult de lucru aici pentru că sunt oameni care nu ştiu că suferă de aşa ceva. Aici este clar o zonă în care oamenii nu au ajuns la medic” a remarcat dr. Liliana Vaduva, medic specialist la Spitalul CFR din Braşov.

“Vă suntem foarte reunoscători pentru că aţi venit. E greu nu sunt condiţii să te duci la oraş, este sistemul acesta care ne pune pe drumuri, mergi o dată la medicul de familie, apoi să te programezi, apoi mai mergi o data la consultaţie, nu este usor pentru noi, avem animale, avem mult de lucru” a spus o localnică.

Şi copiii au primit sâmbătă consultaţii stomatologice, pediatrice şi oftalmologice gratuite. O parte dintre aceştia au fost diagnosticaţi cu afecţiuni oftalmologice şi stomatologice şi vor beneficia de tratamente gratuite prin Asociaţia “Sfânta Maria” Cristian.

Acesta a fost primul proiect din cadrul Campaniei “Preţuieşte-ţi sănătatea”, următoarele consultaţii gratuite urmând să aibă loc în satul Şirnea din judeţul Braşov.

 

Autor: Flavius Sava