Zilele „Bucuria credinței” la Valea Viilor, județul Sibiu

489

Grupuri de copii și tineri din mai multe parohii ale Arhiepiscopiei Sibiului au participat în perioada 23-25 iulie la cea de-a treia ediție a Zilelor „Bucuria credinței” din Valea Viilor, județul Sibiu. Tema ediției din acest an a manifestării de la Valea Viilor a fost „Mărturisire și mărturisitori în perioada comunistă. Icoana ortodoxă”.

Manifestările de la Valea Viilor au fost organizate de parohia din localitate, prin implicarea Consiliului parohial, al Comitetului de femei și al mai multor credincioși care au dorit să sprijine această inițiativă menită să aducă celor mici bucuria participării la evenimente aparte în vacanța de vară. Alături de grupul de cateheză al Parohiei Valea Viilor, pus sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, la Zilele „Bucuria credinței” au participat grupuri de copii și tineri din mai multe parohii, alături de preoții parohi.

„Evenimentul nostru a adunat și în acest an preoți din parohiile învecinate care au venit cu grupuri de copii și tineri. Au participat grupul din Motiș, coordonat de preotul Lucian Pușcă, grupul din Copșa Mică împreună cu preotul Claudiu Cândea, un grup din Mediaș condus de preotul Flaviu Fleșer precum și grupul din Rășinari condus de preotul Ioan Șovrea. Activitățile noastre s-au desfășurat în cadrul temei propuse în acest an spre dezbatere și meditație și anume «Mărturisire și mărturisitori în perioada comunistă. Icoana ortodoxă». În cadrul acestor zile am avut parte de rugăciuni, dialoguri pe această temă, ateliere de lucrat icoane litografiate, pe care copiii le-au luat acasă, jocuri în aer liber, foc de tabără și multe altele”, ne-a spus parohul de la Valea Viilor, Petru Acatrinei.

În cadrul ediției din acest an a Zilelor „Bucuria credinței” a fost inaugurat un foișor de pe un teren pe care Parohia Viilor l-a primit în dar de la o familie. Acest foișor va fi folosit la viitoarele activități pastoral-misionare și educative din Valea Viilor.

În ultima zi a manifestărilor, copiii au primit vizita protopopului de Mediaș, Ovidiu Ioan Găban, care a participat la activi­tățile din această zi, a oferit dulciuri copiilor și tinerilor și a sfințit icoanele lucrate în cadrul atelierelor.

Casă pentru un nevoiaș din Valea Viilor

Pe lângă activitățile educative și catehetice organizate săptămânal în Parohia Valea Viilor cu grupul de copii și tineri, excursiile, vizitele în parohii și la căminele de vârstnici, preotul Petru Acatrinei și membrii comunității parohiale au în vedere și îngrijirea persoanelor nevoiașe. Astfel s-a reușit recent în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord zidirea unei case pentru o persoană nevoiașă din comunitate.

„Cu ajutorul Preasfintei Treimi și al oamenilor de bine pe care providența dumnezeiască ni i-a trimis, am reușit să zidim o casă noua pentru un om necăjit din sat, o persoană cu deficiențe de auz și de vorbire care locuia într-un bordei gata să se prăbușească. Credincioșii parohiei, ajutați de donatori din țară și din Europa de Nord, s-au mobilizat și au demolat bordeiul, zidind o casă potrivită pentru a locui în ea. Acest om are pensie de la colectiv, nu are familie, nu a fost căsătorit și a lucrat toată viața ajutând în mod cinstit pe locuitorii comunei. După ce va pleca din această viață, locuința va fi un așezămînt social al parohiei, urmând să hotărâm atunci ce persoane o vor folosi”, ne-a mai spus părintele Petru Acatrinei.

Colaborarea Parohiei Valea Viilor cu Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a făcut posibilă și susținerea copiilor din familii cu posibilități precare din parohie. Episcopia a donat în ultimele luni peste șase mii de euro sub formă de bonuri, fiecare în valoare de 100 lei. Cu aceste bonuri copiii au reușit să-și cumpere rechizite, haine, alimente și alte bunuri strictă necesitate.

Sursa: Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania