Ziua Drapelului Național sărbătorită la Sibiu

753

Garnizoana Sibiu, împreună cu autoritățile județene și locale, au organizat luni, 26 iunie, sărbătoarea Drapelului Național, eveniment desfășurat în Piața Mare din cetatea transilvană. La ceremonie a participat și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Drapelul care a fost arborat pe catargul din fața Primăriei Sibiu a fost sfințit duminică seara la Catedrala mitropolitană din Sibiu de un sobor de preoți și diaconi condus de IPS Mitropolit Laurențiu. Drapelul a rămas peste noapte pe Sfânta Masă, iar luni a fost adus în Piața Mare de o gardă de onoare.

La ceremonie au fost prezenți prefectul Lucian Radu, vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, viceprimarul Corina Bokor, comandantul Garnizoanei Sibiu și rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, generalul Ghiță Bârsan, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Ioan Bondrea, ofițeri, militari și alte oficialități.

Înainte de a fi arborat, IPS Mitropolit Laurențiu a rostit formula de binecuvântare a Drapelului, iar apoi toți cei prezenți au intonat imnul național de stat. Oficialitățile prezente au sărutat Drapelul, iar apoi acesta a fost arborat pe catarg.

Mesajele oficialităților

 Autoritățile prezente au transmis mesaje la această sărbătoare națională. Prefectul județului Sibiu, Lucian Radu, a transmis mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Dan.

„Astăzi avem ocazia să sărbătorim și să cinstim Drapelul Național, indiferent de reușita cuiva, performanța sau rezultatul vreunei competiții. Așa că vă îndemn dragi români să vă bucurați de această zi, să arborați Drapelul Național acasă, la muncă și oriunde este acest lucru posibil și veți vedea că emoția pe care o vom simți este aceeași”, a transmis ministrul.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, a subliniat în cuvântul său importanța acestei zile de sărbătoare națională.

„Sărbătorim astăzi simbolul care de la 1848 încoace este alături de noi, sărbătorim culorile sfinte de pe Drapel, care au însoțit românii întotdeauna și în orice loc cu ocazia tuturor evenimentelor mai fericite sau mai grele traversate de-a lungul istoriei. De aceea cred că trebuie să facem în așa fel încât acest simbol să dăinuie pentru toate generațiile care vor urma, iar noi românii să fim mereu mândri când ne aflăm sub faldurile steagului care ne reprezintă”, a spus Marcel Luca.

Mesajul Primăriei Sibiu a fost transmis de viceprimarul Corina Bokor.

„Onorăm astăzi unul dintre cele mai importante simboluri ale României ca stat, unul care a însoțit și însoțește cele mai importante momente ale țării, ale comunităților, ale cetățenilor săi. Avem nevoie de acest simbol pentru a păstra vie memoria istoriei, dar și pentru a ne arăta mereu apartenența la un popor greu încercat în trecut, dar puternic și afirmat în prezent”, a subliniat Corina Bokor.

Ceremonia s-a încheiat cu o paradă militară a comandamentelor militare prezente.